Blestemul „piloților orbi”

Dl Claudiu Năsui și cercetarea românească

Ilie Bădescu

„Salvaționiștii” în variantă bucureșteană

Omul se distinge după privire. O maximă populară ne spune că omul rău are căutătură urâtă. Acestuia i se cășunează pe câte ceva ori cineva și greu l-ai mai putea întoarce din ale lui. Privirea spre lume, ne va spune „progresist-liberalul”, este problema fiecăruia. Totuși, când e vorba de ochiul omului public, de vederea lui depind multe, fiindcă el a fost anume urcat în locul din care e chemat să raporteze ce se vede în lume. Domnul Claudiu Năsui este unul dintre cei pe care votul sau partidul l-au urcat într-un asemenea turn de veghe să poată citi semnele lumii și ale vremurilor. De la înălțimea stării sale de veghe ne transmite un semnal de maximă alarmă: sunt enorm de multe institute de cercetare și acesta este un factor de amenințare, ne sugerează domnia sa, pentru echilibrul bugetar al țării. Se poate deduce că acest tip de amenințare ar trebui eliminată. Să zicem ca dânsul și să admitem că cercetarea ar putea dezechilibra bugetul țării. Vom îndrăzni totuși, cu sau fără încuviințare, să privim și noi asupra acestei chestiuni, ca să vedem cum arată „povara” cercetării în lume și care este poziționarea României în rândul celorlalte țări europene pentru acest domeniu. În răspăr cu privirea înfiorată a dlui Năsui, vom cerceta peisajul care se vede cu un alt ochi,  care stă și el de veghe ca să ne comunice starea Europei, denumit Eurostat.

Ce vede Eurostat-ul?

„România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană”, atât în privința numărului de cercetători în totalul ocupării cât și în privința „investițiilor publice în sectorul cercetare – dezvoltare” (alerta aceasta, pe dos decât a dlui Năsui, este cuprinsă într-un comentariu din „Monitorul social” pe baza datelor Eurostat). Cât privește „povara numărului” (care este esența spaimei dlui Năsui), datele Eurostat ne descoperă, într-adevăr, că ponderea cercetătorilor în totalul ocupării plasează România „în coada clasamentului” (0,25% în 2022, respectiv 0,27% în 2023). Poziționarea României la acest nivel se menține atât în raport cu țările vecine cât și în raport cu cele din Europa Centrală și de est, după cum urmează: Bulgaria (0,58%), Ungaria (0,97%), Lituania (0,77%) Polonia (0,85%), Cehia (1%), Estonia (1%). Malta (0,43%) sau Cipru (0,34%) sunt și ele poziționate deasupra României în privința procentului de cercetători în structura ocupării. Așa arată situația cercetării românești ne spune ochiul Europei unite, n-o spunem noi, și ceea ce vedem de la pervazul Eurostat este alarmant într-altfel decât se vede cu ochiul unui membru de frunte al unui partid care se declară salvator de România și care, printr-o alarmă demagogică, ne sugerează să mai reducem din numărul institutelor de cercetare ca să nu dezechilibrăm țara și Europa. Dar poate că cercetătorii, chiar dacă sunt mai puțini în România, comparativ cu toate țările UE, or fi mai bine plătiți și atunci ar fi o problemă. Doar că România a coborât în 2025 pragul alocării pentru cercetare la 0,11% din PIB, ceea ce plasează țara noastră în urma tuturor celorlalte țări din UE la distanțe epocale. Ca să atingă nivelul Cehiei, România ar trebui să mărească de 10 ori alocarea pentru cercetare. De zece ori! Or, grație guvernărilor din care a făcut parte și partidul dlui Năsui, ba chiar el însuși, în persoană, România a „reușit” să coboare cifra alocării bugetare, precum ne arată datele din ultimii 4 ani, de aproape 4 ori față de anul de referință, de circa 10 ori comparativ cu Cehia și de circa 6 ori comparativ cu Ungaria. În privința finanțării activităților de cercetare, România este din nou la coada țărilor din Europa Centrală, de Sud, de Nord și de Est, după cum urmează: Bulgaria (0,58%), Ungaria (0,63%), Slovacia (0,76%), Slovenia (1,35%), Lituania (1,01%), Germania (2,18%), Danemarca (1,86%), Olanda (1,85%), Finlanda (1,54%), Suedia (1,46%) și seria poate continua fără ca scara ierarhiei să se modifice.

„Vrem salarii nu vrem cercetare” – o chemare „salvaționistă”

Înțelegem că dl Claudiu Năsui, membru de frunte al USR, fost ministru al economiei, se aude strigat la misiunea de salvare a României din criza economică. Din frământătura salvaționistă a Domniei sale, ne-am afierosit cu micul opuscul cuprinzând lista institutelor, centrelor și agențiilor de cercetare în toate domeniile științifice din cuprinsul societății românești. Dl Năsui s-a opintit să schițeze tabloul cercetării românești ca să ne avertizeze în legătură cu povara lor pentru economia românească. Dânsul ne sugerează, sub aură de alarmă morală, că între cauzele pentru care România nu are bani de pensii și salarii s-ar situa și numărul mare (170!) de felurite institute de cercetare. A sosit ceasul să se strige: „vrem salarii nu vrem cercetare!”, așa cum, alaltăieri, mulți politicieni, și unii dintre membrii partidului salvator al domniei sale, strigau: „vrem spitale nu vrem catedrale”! Vreți să avem salarii, pare a fi întrebarea subtilă a salvatorului zilei? Atunci luați de la cercetători. Ne putem lipsi de ei, ni se sugerează. Între toate tipurile de societăți, cea agnostică este preferința celui ce îmbrățișează punctul de vedere al dlui Năsui. „Alegeți între un salariu pentru pâine și o cercetare pentru cunoaștere”, asta pare a fi alternativa doctrinei salvatoare după dl Năsui. Domnia sa știe să atace. Nu cere eliminarea unui domeniu anume al științei ci dezarticularea întregului sistem viu al cercetării din România. Deși sunt divizate disciplinar, pe domenii bine structurate, științele operează în chip solidar, se sprijină una pe alta, „au nevoie una de alta”, în chip tainic, încât chiar și atunci când în dreptul unui tip de cercetare (cea fundamentală) nu se poate raporta un câștig imediat, întreaga sferă a cercetării beneficiază de ceea ce este legea axială a progresului cunoașterii și anume coexistența domeniilor și a științelor.

Ce ne spun rapoartele de cercetare despre starea țării?

Rapoartele asupra economiei, incontinent reformată de 35 de ani, de către guvernele recrutate dintre oamenii partidelor, nu ai institutelor de cercetare, evidențiază, din nefericire, precumpănitor creșteri cu semnul minus: creșterea datoriei, adâncirea sărăciei, distrugerea ruinătoare a economiei dezvoltatoare (câte din cele 1500 de mari platforme industriale competitive pe piața internațională mai funcționează astăzi?), înstrăinarea resurselor, depopularea înfricoșătoare a României rurale și mic-urbane, distrugerea rutelor alimentare spre a fi înlocuite de rețelele comerciale ale marilor corporații agro-alimentare, dezcopilărirea amenințătoare a României, înmulțirea satelor care mor, explozia violenței de toate tipurile, înmulțirea familiilor monoparentale, ori a familiilor cu segmentele parentale spulberate de turbulențele nemiloase ale unei migrații care a căpătat forma exodului etc. etc. În aceste fenomene se află cauza crizelor și a deficitului bugetar nu în numărul aproape insignifiant de cercetători la scara țării (între 0,13 – 0,15% din totalul populației țării). Toate acestea și un evantai încă mai larg de fenomene și procese (la care nu ne vom referi aici) au fost cercetate de institutele cu profil sociologic (Institutul de Sociologie, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Centrul European de Studii în Probleme Etnice, Centrul pentru Studiul Omuciderilor, Centrul de Demografie etc.). Lista temelor grele poate fi prelungită. Ea acoperă cercetări aplicate și fundamentale ale unor institute ale Academiei Române (pe care dl. Năsui le arată la lume posomorât, cu mustrare atent regizată). Fără aceste institute de cercetare cu profil sociologic, economic, demografic etc., nu vom afla nimic despre capacitatea politicilor publice de a rezolva problemele care survin prin efectul în cascadă al contingentării migrației, de pildă. Este, evident, imperativ să cunoaștem capacitatea de refacere, pe termen scurt și mediu, a acestui echilibru distrus prin fenomenul „loviturilor agregate care afectează reziliența socială și deci dezvoltarea locală, regională, națională” (cf Raportul INSOC pentru 2024). Într-un studiu de profil sociologic (validat  la Sorbona, al Dnei Raluca Prelipceanu) se raportează date de maximă alarmă (care confirmă propriile noastre cercetări), conform cărora, „țara noastră este pe locul 2 în lume (după Siria) ca număr de populație care emigrează, 9 români pe oră, 17% din populația activă a țării, 1/5 din întreaga populație; am pierdut, mai adaugă aceiași cercetătoare cu profil sociologic, 40.000 de medici (2007-2017), 84.000 tineri (2016) sub 36 de ani, din care 19% cu studii superioare (61% femei)” (cf. https://ultima-ora.ro/migratie-si-mentalitati/). Distrugerea celor circa 1500 de locații ale industrialismului românesc în primii 20 de ani ai tranziției a generat inclusiv fenomenul extrem de primejdios al contingentării plecărilor (migrației în toate formele ei), afectând 20% din populația activă a României și 50% din stocul profesional la scara țării (cu variațiuni de la o regiune la alta). Nu cercetarea este cauza acestor fenomene tragice și nici a deficitului bugetar, ci politicile de subdezvoltare pe care dl Năsui le subtilizează, se face că nu le vede.

De la „țara reală la țara legală” nu invers. Migrația care „golește stupul”

Dacă ținem seama că cei ce pleacă sunt majoritar tineri, sănătoși, proveniți din segmentul populației de până la 64 de ani, ne dăm seama cât de grav este efectul acestui fenomen al contingentării migrației asupra spațiului social românesc, la scară locală, regională, națională. Întrebarea cheie și deci chestiunea strategică aproape necercetată este legată de capacitatea politicilor educaționale, demografice, sanitare, școlare, profesionale de a compensa în primul rând și deci cu maximă urgență efectul plecărilor contingentale. Acestea conduc, în mod tragic, la un singur rezultat: „stupul golit”. Când într-un timp scurt îți pleacă un contingent întreg de 40 000 de medici (și acesta este doar unul dintre exemplele alarmante ale fenomenului contingentării plecărilor) se pune întrebarea: ce fel de politici publice și, la limită, sanitare, sunt necesare pentru a compensa un asemenea efect de golire a spațiului regional (și/sau național) de un asemenea segment demografic și profesional. Managementul sanitar are costuri care trebuiesc măsurate ca parte a costurilor politicilor sectoriale de dezvoltare regională. Metodologia dezvoltată de către Institutul de Sociologie în colaborare cu ICCV și cu un grup de studii migraționiste în Greater Manchester, Anglia, include un set complex de metode și tehnici de măsurare a capacității politicilor sociale sectoriale de a compensa efectul pierderilor contingentale de populație prin efectul migrației. „Metodologia rezilienței scalare” (MERES), elaborată de INSOC în colaborare cu centrele menționate este menită să optimizeze eficacitatea strategiilor de dezvoltare regională în conformitate cu principiul și modelul legislativ firesc: „de la țara reală spre țara legală”, în locul celui eronat, îndeobște urmat în acțiunile reformatoare de până acum: „de la țara legală spre țara reală”. Înainte de a striga, chemând „forțele progresiste” să elimine institutele de cercetare, dl Năsui ar trebui să afle răspunsul la aceste apăsătoare provocări. Fără de aceste răspunsuri, România va fi pilotată, cum spune Mircea Eliade, și de aici încolo, de aceiași specie de piloți orbi, care sunt cauza marilor dezastre de ieri, de azi și de mâine. Orbul de la cârmă, dle Năsui, nu este un model salvator pentru societatea românească. Aveți o concepție eronată despre salvarea României. Și dacă veți reuși să epurați (ori să extirpați) cercetarea veți obține exact atât cât i-ați acordat, aplicând același imondicos principiu fanariot, „hatâr și milă”, adică veți păstra cei 0,11% din PIB. Oricum, alocarea pentru cercetare, provenită din banul văduvei, dle Năsui, nu al guvernelor, a fost progresiv coborâtă de la procentul de 0,41% din PIB, cât era în 2020, la 0,35% în 2022, spre a atinge 0,11% din PIB în 2025 (iată o performanța guvernamentală cu adevărat de excepție). Asta veți obține lovind cercetarea. Vă este suficient acest procent, dle Năsui, ex-ministru al economiei, ca să scoateți România lucrătoare din criză, să acoperiți suma de bani pentru salarii, pensii etc.? Vă las pe dvs. să faceți calcule, pentru că v-ați urcat mai sus decât toată cercetarea românească, pe care o priviți cu un ochi mustrător de la înălțimea amvonului în care vă auziți chemat să fiți îndrumător în societatea agnostică de mâine, cea izbăvită, în fine, de prea multele institute de cercetare. Atâta comprehensiune aveți pentru cercetarea românească a acestor vremuri cât ne arătați folosind metafora oximoronică a „găleții pline cu găuri goale”. Asta este, în vederile dvs., cercetarea din România (trec peste dubletul oximoronic menit parcă să strămute mintea cititorului într-un mare vid).

Shortlink: