S-a mai stins o lumină: Constantin Ciutacu

24/01/2017 | Filed under: ARTICOLE | Posted by: admin

O mare conștiință de la cumpăna veacurilor de sfârșit și început de mileniu a plecat dintre noi. A fost și rămâne un mare iubitor de dreptate, de țară și de adevăr. A fost economistul unei lumi silită să apună și cu bunele ei nu doar cu deviațiile ei și a ales să fie văzătorul neamului său printr-o altfel de noapte, noaptea tranzițiilor incontinente. Lumea aceasta nouă crezuse o clipă c-ar fi intrat în „dimineața popoarelor” fiindcă tocmai ieșise din noapte imperiului roșu. La crugul timpului amăgitor, când profesorul Constantin Ciutacu tocmai făcuse bilanțul celor 13 guverne, a căror succesiune comensurează segmentul de pe urmă al vieții sale, se stinse și lumina cea vremelnică a vieții lui pământene. Își asumase funcția oglinzii mustrătoare pentru acest Kondratiev albastru în care-am intrat cu multă speranță și l-am traversat cu decepție progresivă. Kondratievul economiei cobora, iar disperarea și deceptia poporului urcau. Așa s-au logodit la noi economia cu psihologia colectivă și nimeni n-a scris mai nemitarnic despre această nefericită logodnă decât acest om de o rară limpezime și simplitate. A scris despre efectele durabile ale ieșirii din epoca „dictaturii de dezvoltare” cu termenii apocalipsei economiilor : „A dispărut, scria el adresându-se martorului nevăzut al popoarelor, întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani.”[1] Termenul acesta, apocalipsa economiilor, i se rezervă lui în dicționarul epocii. El l-a definit cu o precizie comparabilă laconismului profeților: „Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, lăsată fără nicio logică structurală” (ibidem). Acesta este miezul noului concept pe care știința oficială a economiei nu l-a formulat deși a operat cu spiritul său. Dacă există o apocalipsă a economiilor? Există, așa cum există una a imperiilor, a civilizațiilor, cum există și o apocalipsă țărănească, cum o numise un coleg al său de generație, acriitorul Paul Anghel. Paradoxul aparent al acestui fenomen, ne previne profesul Ciutacu, constă în caracterul său de timp care ne descoperă toată „strălucirea” stricăciunii. Expansiunea răului în economie îmbracă forma strălucirii multinaționalelor pentru care prăbușirea economiilor naționale echivalează cu un adevărat „paradis economic”: „Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu” (ibidem). Constantin Ciutacu a plecat vremelnic dintre noi fiindcă minunata lui conștiință ne va vizita mereu. Mașina lui nu va mai opri la drepta scărilor de la intarea în Casa Academiei, în fiecare dimineață, la orele 7,30 fix. La ora aceea, mereu la aceiași oră Constantin Ciutacu urca scările ilustrei clădiri. Locul acela va fi mereu un loc de tristă și mustrătoare văduvie. Privirea blândă a acestui om minunat ne va adumbri însă pe noi toți cei ce l-am cunoscut și l-am prețuit. O viață de om se încheie aici, dar o iubire de om începe de aici să se preschimbe într-o obștească singurătate, singurătatea de Constantin Ciutacu. Dumnezeu să te odihnească iubite prieten și frate!