BĂTĂLIA PENTRU BASARABIA în Cărțile Centenarului. „Basarabia Românească. Destin și istorie (1918-2018)” – lansare la Institutul de Sociologie al Academiei Române. VIDEO

Institutul de Sociologie deschide seria dezbaterilor lunare ale  Institutului sub titlul generic „Cărțile Centenarului”

Sub egida Institutului de Sociologie al Academiei Române și a Fundației Ideea Europeană, în ziua de 21 martie 2018, ora 13:00, la sediul Institutului de Sociologie al Academiei Romane (vizavi de Palatul Parlamentului), Sala de Consiliu, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, a avut loc dezbaterea științifică consacrată Unirii Basarabiei cu Țara, intitulată „Basarabia Românească. Destin și istorie (1918-2018)”, prilejuită de apariția numărului tematic al revistei Punctul Critic nr. 4 (22)/2017.

Manifestarea a fost prezidată de profesorul Ilie Bădescu și de Mihai Milca, directorul publicației (foto sus). În cadrul dezbaterii, ambasadorul Ion Anghel (foto dr), un veteran al diplomației românești, a avut o intervenție plină de substanță, în care a evocat și amintirea regretatului diplomat și luptător pentru cauza românescă Aurel Preda. Redăm intergral alocuțiunea filmată a ambasadorului ion Anghel:

În Punctul Critic puteți întâlni, printre altele, următoarele articoleȘ

Basarabia românească. Destin şi istorie

♦  Ion N. Anghel, Bătălia pentru Basarabia – 37
Centenarul Marii Uniri va constitui, în 2018, prilejul de a sărbători aniversarea acelui eveniment epocal al tuturor românilor, așteptat ca un mo ment de apoteoză al neamului nostru românesc. Cinstirea celor care au înfăptuit România Mare, ca și a acelora care și-au dăruit viața, sacrificându-se pentru reîntregirea neamului, pentru păstrarea identității naționale și a vetrei strămoșești, pentru apărarea și recuperarea  teritoriilor ce ni s-au luat, reprezintă o poruncă a cerului și a destinului nostru care nu se discută. Cum ne aflăm, însă, în preajma acestei mari sărbători? În vreme ce România face parte din structurile euro-atlantice, legându-i destinul de această lume a civilizației și culturii, părți din teritoriul românesc  continuă totuși să se afle rupte de trupul țării. Chiar dacă plini de speranță ne întindem mâinile unii către ceilalți peste Prut, nu putem să nu observăm, pe de altă parte, imaginea molâie și ternă, de indiferență și indecizie, a politicii noastre externe postbelice, care mai persistă și astăzi în problema unirii. Astfel, cu atât mai mult, trebuie acum să ne asumăm, ca popor, cu hotărâre porunca sacră pentru noi și urmașii noștri de a păstra neclintit idealul național, pentru că, până la urmă, dum spiro, spero, vom învinge.

♦ Constantin Hlihor,  Între geopolitica marilor puteri şi idealurile unităţii naţionale depline – 15

Victoriile obţinute de armatele româno-ruse în vara anului 1917 au fost un excelent suport moral pentru societatea românească de a rezista în faţa unei situaţii politice şi geopolitice extreme care avea să vină după acest moment de epopee. Apariţia valului revoluţionar cu cele două componente ale sale – revoluţia unităţii naţiona- le şi revoluţia bolşevică – va influenţa decisiv destinul şi istoria popoarelor din centrul şi sud-estul  continentului european, dar nu numai. Oamenii politici români  trebuiau  să răspundă acestei duble provocări, deoarece  în societate se confruntau două curente de idei cu implicaţii politice şi ideologice. Unul dintre acestea a fost generat de elita intelectuală şi politică în spiritul luptei pentru desăvârşirea  unităţii naţionale şi al realizării unui regim de reală democraţie. Naţiunea devenea şi în mentalul  majorităţii elitei „doar corpul democraţiei, locul în care principiul consimţământului  şi ideea reprezentativă îşi găsesc sălaş”.

♦ Ioan C. Popa, 1940  – al treilea rapt al Basarabiei, primul pas spre dezmembrarea  României Mari – 109
După încheierea Primului Război Mondial și împlinirea idealului de întregire națională, România a devenit unul dintre statele cele mai devotate principiilor apărării statu-quo-ului și securității colective în Europa. Sistemul de alianțe pus în aplicare cu consecvență de toate forțele politice care s-au succedat la guvernare (Mica Înțelegere, Înțelegerea Balcanică, tratatul cu Polonia, ca și orientarea aproape absolută spre prietenia și protecția Franței și Angliei, principalii susținători ai făuririi României Mari) a dat o coloratură specială diplomației și politicii externe românești în perioada interbelică. Timp de aproape două decenii, România s-a bucurat de o largă libertate de acțiune în relațiile externe, fapt ce i-a permis să-și apere cu succes interesele legitime și să se afle la originea multor inițiative bine primite și apreciate de comunitatea internațională.

♦  Aurel Preda, „Neuitatul” an 1991. România, defuncta Uniune Sovietică şi… Republica Moldova! (Din însemnările unui diplomat român) – 149
În fine, în acel an 1991, istoria şi-a ieşit din insensibilitatea ei aparentă şi a acţionat.
…Suceava, sfârşit de decembrie 1991.
Am plecat de la Bucureşti în Cetatea de Scaun a lui Ştefan – cum se spune – cu „frâna trasă”. Conduceam delegaţia română de grăniceri la negocierile cu sovieticii pe probleme de frontieră în cadrul sesiunii Comisiei Mixte româno-sovietice. La insistenţele sovieticilor, grănicerii noştri şi – de voie, de nevoie – M.A.E. au fost de acord ca sesiunea ordinară a Comisiei Mixte româno-sovietice privind problemele frontierei de stat să  aibă loc la finele lunii decembrie şi să înglobeze şi zilele de Crăciun, durând astfel până în ultima zi de dinainte de Anul Nou. Ruşii – după cum se ştie – sărbătoresc Crăciunul în ianuarie, după stil vechi, şi deci nu aveau nimic de pierdut, pe când noi eram obligaţi să petrecem acest prag dintre ani departe de familie şi, mai ales, într-o companie nedorită.

Sociologia Azi

Shortlink: