“Politică şi literatură în România postbelică”- lansare de carte şi dezbatere la Institutul de Sociologie

Profesori, cercetători şi studenţi au participat la dezbaterea “Politică şi literatură în România postbelică” şi lansarea de carte a profesorului Petre Anghel, “Istoria politică a literaturii române postbelice”, apărută la Editura Rao. Evenimentul a avut loc la Institutul de Sociologie al Academiei Române în prezenţa Prof. univ.dr. Ilie Bădescu, directorul institutului, domnul Nicolae Iliescu, Prof. univ. dr. Ioan Mărginean şi în prezenţa autorului.

„Până în prezent, literatura română nu a fost studiată din punct de vedere sociologic, subiectul fiind tratat accidental. Deşi au existat critici şi istorici literari atraşi de perspectiva sociologică (Mihai Ralea, Traian Herseni, Ion Ianoşi, Z. Ornea, Mihai Ungheanu, Ilie Bădescu, Mircea Martin), nu s-au elaborat lucrări sistematice pornind de la o viziune unitară.

Relaţia între literatură şi societate este de obicei studiată plecând de la afirmaţia, împrumutată din scrierile lui Louis-Gabriel-Ambroise De Bonald, că „literatura este o expresie a societăţii”. Dacă aceasta înseamnă că litera­tura, în orice moment, oglindeşte „cu exactitate” situaţia socială curentă, afirmaţia este falsă; iar dacă nu înseamnă decât că literatura prezintă anu­mite aspecte ale realităţii sociale, ea reprezintă un loc comun, banal şi vag. A spune că literatura oglindeşte sau exprimă viaţa este încă şi mai ambiguu. Şi cel mai uşor lucru care se poate afirma. De aici, preferinţa scriitorilor şi manualelor pentru subiectele care reflectă viaţa, ca şi când literatura ar fi o oglindă, iar viaţa – un obiect aşezat la marginea unui lac limpede care nu se oboseşte să vălurească. Scriitorul îşi exprimă în mod inevitabil experienţa şi întreaga concepţie de viaţă; dar ar fi evident fals să se susţină că el exprimă complet şi exhaustiv întreaga viaţă – sau chiar întreaga viaţă de la un mo­ment dat. A spune că autorul trebuie să exprime complet viaţa din timpul lui, că trebuie să fie „reprezentativ” pentru epoca şi societatea în care a trăit înseamnă a folosi un criteriu concret de evaluare. În afară de asta, cei doi termeni – „complet” şi „reprezentativ” – necesită, fireşte, o interpretare atentă: în majoritatea lucrărilor de critică socială ei par să însemne că auto­rul ar trebui să fie conştient de anumite aspecte sociale precise, de exemplu, de situaţia proletariatului, sau chiar că ar trebui să împărtăşească o anumită atitudine şi ideologie a criticului. între convingerile politice şi ideologice ale scriitorului şi exprimarea lor în operele de artă nu există o legătură me­canică. Şi nici de tratare. Eminescu este romantic şi senin în poeme sau melancolic şi iubitor de linişte, câtă vreme publicistica lui este revoltată, al­teori analitică, niciodată împăciuitoristă.

Propunându-ne să analizăm literatura română postbelică din perspectivă sociologică, constatăm că aceasta a traversat o perioadă „obsedantă”, care însă, în loc să schizofrenizeze gândirea creatorilor, le-a ţinut spiritul treaz, născând întrebarea lui Nicolae Moromete, „Unde mergem noi, Niculae?” şi ajungând la afirmaţia „imposibilei întoarceri”, în ciuda faptului că viaţa era „ca o pradă”…

Întrebările unui scriitor se formulează uşor şi sunt semnul tinereţii spiri­tuale. Cu ele se plictisesc doar părinţii când copiii lor abia au împlinit câţiva ani. Răspunsurile sunt ca ecoul unui strigăt: nu ştim dacă vor veni înapoi vreodată, dacă se vor întoarce cu puterea tunetului sau vor dispărea ca ofta­tul unui pustnic”.

(Fragmente din volumul O istorie politică a literaturii române postbelice de Petre Anghel, apărut la Editura RAO)

Shortlink: