„Periferie” și naționalism – de Ilie Bădescu

Prof Ilie Badescu - Universitatea Emaus - Sociologia AziFile din „Jurnalul de la Binghamton”

(9 iunie ’90 – Vineri după masă)

Am vorbit cu Gina la telefon. Ora 5,00 p.m. la mine, 12,00 la ea. Când am sunat-o tocmai citea în “22” un atac la mine din partea lui P.A. care mă califică drept “naţionalist”, “extremist” etc.

Fără să bag de seamă vestea m-a influenţat. Urcând în cameră mă pregăteam să scriu un “articol”: “Periferie şi naţionalism”. Lehamitea, alarma în legătură cu nivelul culturii teoretice al celor ce se cred motorul ideologic (o amestecătură de retrodizidenți agresivi) ai „revoluției române” m-a oprit. Cui să mă adresez? Acelor “literatori”, cum i-a denumit A. Comte pentru a desemna partea mediocră, eșecul vieții intelectuale în epoca modernă, care îşi închipuie că sunt chemați să joace rolul de jandarm al culturii? Jalea e atât de mare încât induce ușor un sentiment de zădărnicie. Aceşti oameni vor să rezolve problemele culturii române cu instrumentele lui Stalin doar că în numele unei ideologii întoarse pe dos. “Naţionaliştii” au pierdut războiul politic (nu pe cel spiritual) atunci, pe vremea staliniştilor, îl pierd şi acum. Aceşti “literatori” recrutați dintre istorici, sociologi, pseudofilosofi, jurnaliști mai cu seamă, pleava și neghina, nu vor înţelege niciodată drama periferiilor. Nu vor pricepe situaţia disperată a unei societăţi care se înfruntă cu “insolubilul”. Cum să le explici că “Doctrina Sinatra”, fluturată de Gorbaciov și ai lui, este un fel de “Doctrină Brejnev” înfometată, dar nu mai puțin amenințătoare, vicleană și fudulă?! Cum să crezi că vor dobândi abilitatea și îndemnul interior să cerceteze cauza pentru care România nici măcar nu e pomenită în Europa, nici când vorbesc cei mari, nici între jurnaliștii Apusului. În jurul ei şi al Bulgariei s-a tras un cerc de tăcere şi indiferenţă ca şi cum românii nici nu ar exista în Europa Răsăriteană. Există unguri, polonezi, cehoslovaci şi apoi ruşi, după care, mai sus, letoni, estoni, lituanieni şi, pe diagonala înclinată ușor, se sfârşeşte Europa spre a începe Asia.

Cortina de fier” stă să cadă din nou deasupra României şi Bulgariei. În rest este Europa a doua spre care se îndreaptă atenţiile Occidentului şi ale Americii. România pare să rămână încă o dată în afara unei ipotetice Doctrine Marshall. Pentru România ca şi pentru America Latină epoca Doctrinei Monroe n-a apus.

În “Periferie” naționalismul nu este nici ceva necesar nici ceva reprobabil. El este real. Este un fenomen social ca toate celelalte. Să-i explici unuia de la „Capiștea spoielii” că fenomenele sociale nu pot fi desființate prin decrete! Ele trebuie înțelese, explicate și apoi canalizate, nu condamnate. Dacă periferiile suferă de un deficit, cum s-ar părea, atunci nu trebuie să ne mire excesul morfologic. El este consecința obiectiv-subiectivă a acestui deficit, forma lui de manifestare. Un deficit este însă chiar mai real decât o normalitate ori o plenitudine. “Deficitul” se manifestă înlăuntrul unor procese restauratoare, însă, de regulă, în forme “excesive”, uneori “violente”. Naționalismul este expresia teribilă a unui dramatic deficit. Cum să desființezi “deficitul”, cum să-l “condamni”? Cum să condamni lipsa! Îl poți ucide pe cel care o strigă, dar lipsa rămâne. Deficitul are natură obiectivă nu este în capul cuiva. Naționalismul nu este decât forma lui socială și culturală de exprimare. Cum să desființezi tragicul deficit structural a cărui tensiune s-a descărcat în conflictele inter-etnice din URSS? Pe cine să desființezi: pe armeni, pe azeri, pe chirchizi, pe ceceni, pe uzbeci, pe letoni, pe moldoveni, pe estoni, pe ruși etc.? Cu cine să începi “rezolvarea” deficitului? După acest „închipuit”, care semnează în “22”, ar trebui început cu cel care strigă mai tare. După modelul: pe el! Dacă tace el, chestiunea “s-a rezolvat!” ca la Târgu Mureș. “Pe ei!” au strigat unii. “Pe ei!” au strigat ceilalți. Rezultatul: cumplita, tragica și absurda ciocnire! Aceasta este tragedia la care duce imbecilitatea celor care cred că “deficitul” ontologic se poate “rezolva” prin desființarea lui începând cu suprimarea inocentului care se încăpățânează să strige că împăratul e gol.

Periferiile sunt marcate de un cumplit deficit ontologic, față de care elitele organice și ceea ce denumim „lumea civilizată” au reacționat, în toate epocile bune, asumptiv, prin asumare, prin responsabilitate și solidaritate (dar, vai!, în vremurile rele asumpția „civilizaților” lipsește cu desăvârșire și popoarele lovite de legea sorții rămân cu totul singure). Cum asumptiv și solidar a reacționat America față de un Occident care-și pierduse „substanța”, istovit de războiul al doilea mondial. Occidentul nu mai era decât o formă goală desemnând un trecut glorios, recent, dar nu mai puțin „trecut”. Și atunci America, sinteză a noului umanism, i-a răspuns prin doctrina Marshall. Matca și matricea renăscătoare a Europei. Aceasta a fost Doctrina Marshall. Aceasta a fost America. Iar acum, a sosit rândul Europei orientale. Această parte a Europei este și ea obosită după un cumplit război rece care i-a istovit energiile. Cum răspunde Occidentul? Proclamând un Marshall ideologic pentru cei deja meniți ignorării și disprețului și o bucățică de Doctrină Marshall economic pentru restul. Cât să ajungă pentru rana celor trei: Polonia, Cehia și Ungaria. Dar România? Dar Bulgaria? Dar colosul rusesc? După împrejurări, s-a răspuns. Adică după Legea Sorții. Pentru unii, Legea sorții are înfățișarea Legii morale, a co-responsabilității, pentru alții, este doar Legea întâmplării, adică ceva similar cu Indiferența naturii. Iată sursa posibilă a unui nou naționalism românesc. Grav și dureros. Dureros pentru că n-are putere de soluție, însă are tăria vocii în care se aude răspicată neîmpăcarea cu istoria orientală.

Este naţionalismul ceva de pus în ştreang? Puneţi-l ! Cu cine veţi începe? Cu cel care strigă mai tare? Şi după aceea! După aceea se va aşterne liniştea murdară, grabnic trecătoare și urât iluzorie, a celui care s-a ascuns să-şi lingă ciolanul pe care i l-au aruncat stăpânii ocaziei, disprețuindu-l. Şi după ce l-a lins o vreme cât să constate că-i doar iluzia şi amintirea prânzului din care a fost azvârlit, atunci ce va urma? Probabil vânătoarea va continua. Până când?!

Să nu uităm, așadar! Periferia naşte naţionalism, care este o realitate, nu o ideologie, nu doar o atitudine.

M-am săturat să dau atâta înconjur celor care cred că l-au prins pe Dumnezeu de picior în mediul unei societăţi aflate pe culmile disperării. Cum să crezi că există şansă pentru tine în mediul unei societăţi fără de şansă? Trebuie să fii ori un mare escroc ori un naiv incurabil, adică să ai inocenţa oligofrenului.

Trebuie să te îndepărtezi asumptiv (nu disprețuitor sau declarativ) de propria-ți condiție spre a înţelege o chestiune ca aceea a periferiei, și cei ce se plimbă pe la Paris şi Berlin ar trebui să înţeleagă totuşi că drama periferiei se vede bine numai celui care se arată dispus să-şi potrivească unghiul şi scara de privire a fenomenului la piatra din vârful unghiului, care este țara însăși. Iar adoptarea unghiului și distanţei potrivite spre a putea privi fenomenul „periferializării” și drama neamurilor din Orientul Europei este rezultatul unei lungi pregătiri sufleteşti şi intelectuale care înrudeşte omul de ştiinţă mai degrabă cu marii asceţi şi cu martirii decât cu doctorii care stau prin felurite Universități ascultând zornăitul iluzoriu al medaliilor care vor veni să cadă în pulbere.

Naţionalismul nu este capriciul unui grup ori al unei elite.

Naţionalismul nu este imperativul unei societăţi ori al unei epoci. Naţionalismul este o realitate mondială. El este fenomenul cel mai tipic al “periferiei” mondiale. Nu este capriciu, nu este imperativ. Este realitate. În matca lui intră de-a valma şi cei ce-l resping şi cei ce-l proclamă doctrină salvatoare, şi cei ce-l examinează cu aparatul bine reglat al ştiinţei. Care, în cele din urmă, alunecă uşor spre un pol ori spre altul, căci în periferie neutralităţile sunt cele mai dificil de menţinut.

Ilie Bădescu

Sociologia Azi

Shortlink:

One Response to „Periferie” și naționalism – de Ilie Bădescu

  1. Pingback: “Ce este naționalismul? O realitate mondială!”. File din „Jurnalul de la Binhamton” al Profesorului Ilie Bădescu | Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.